IONEL MUSCALU [8798]

Ionel Muscalu. Poeta (Giurgiu, Rumanía) 

EL RECIBIMIENTO DE LA POESÍA 

Perezoso, como cualquier otro misterio, yo tiraría piedras hacia atrás

Con tu suave mano, por supuesto, mujer maravillosa, 

Para que tu rastro pueda dar a luz sólo mujeres 

Y para que el Parnaso te estire sus brazos de hierba verde, 

Llenos de sol, Pirra, tu, mujer agradecida, 

Que extiendes a tu espalda mi harén de rayos, 

Y sólo el Parnaso te cumple tus tigres del paraíso

Deducido de los finos atentados contra el movimiento

Y que las águilas locas de polvo se acuerdan de su aleteo

Con el ruido de la niebla. 

Ayúdame, cortejado por el castigo, 

A exponerme a la luz junto con tus ojos grandes!

Traducido por Andrei Langa 

Întâmpinarea poeziei

Leneş, ca orice mister, aş arunca în urmă pietre

Cu mâna ta, desigur, femeie minunată,

Ca urma ta să nască doar femei,

Parnasul sa-ţi întindă verzi braţele de iarbă,

De soare, Pyrrha, tu, femeia mulţumitoare,

Sa întinzi în urma-ţi haremul meu de raze,

Doar Parnasul sa-ţi împlinească tigrii paradisului

Dedus din atentatele uşoare la adresa mişcării

Şi vulturii turbaţi de pulbere să bată aripa

Cu zgomotul ceţii alături.

Ajută-mă, curtat de pedeapsă,

Să mă grozăvesc cu lumina ochilor tăi!

LAS PALABRAS 

Las palabras no se avientan a la página o por la ventana,

no se ajustan, ni se fabrican, ni se engranan.

Las palabras no se juzgan, ni se digieren, ni se fuman,

ellas deben ser dócilmente colocadas y

- todavía hojeadas - 

hay que dejar que se muevan, que susurren, que retumben,

que se aclaren y vivan solas sus significados.

Las palabras deben ser tratadas con paciencia,

con soluciones especiales que vienen de historias

-personales, culturales, sensoriales-

A veces las palabras se palpan y están dadas por el Señor,

a veces vienen de las verduras, del agua, del sol 

y del aire- etéreas, terrestres, esféricas-

Las palabras no se provocan, 

y se deslizan en el cuerpo por el tacto.

Las palabras rechinan pero no como las puertas o los dientes 

sino como los sentidos llenos de significados,

con sensaciones nocturnas 

cuando truenan sus huesos, de aire y de vidrio,

como unos misterios,

a través de los rincones de las casas. 

Las palabras están en la memoria, 

en los pliegues de los ojos, de la boca y de la frente.

Las palabras se sueñan de día, a veces con tacones

mientras las escribes extendidas

y se iluminan cuando te visitan por la noche. 

Las palabras se flitran 

como filtra la abuela el queso en la coladera

como los ¡hombres, pájaros y cerdos! 

con los signos de puntuación.

Las palabras no son de oro ni de plata.

La palabra oro es tan corta

como agua, cielo, aire 

y la palabra diamante es pulida

como el pájaro es pulido por el aire

que no vuela sin rumbo

sino que desciende del sol.

En nuestros relojes de arena

se murmura, por momentos, 

que el tiempo ha pasado.

Las palabras ordinarias se van,

las importantes se escapan 

pero no irán al futuro

sino por dichos y combinaciones

de otras y otras generacione

Traducido por Nicoleta Ilie y Beatriz Estrada

Cuvintele

Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,

nici măcar nu se potrivesc, nu se meșteșugesc, nu se meșteresc,

ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele,

Ele trebuie așezate sfios,

lăsate să se foiască încă,

să se miște, să susure, să foșgăie,

să-şi limpezească, să-si traiască, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,

cu soluții speciale, scoase din istorii personale,

culturale, senzoriale, individuale,

Ele se pipăie și uneori se dau de la Domnul.

Alteori vin din legume, soare si apă,

din aer - eterice sau din pământ - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc şi nu se zădără,

cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,

cuvintele se foșnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,

ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,

cu ale lor senzații nocturne,

când își trosnesc oasele de aer şi sticlă

prin toate ungherele caselor, ca niște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,

și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,

în timp ce tu ți le aşterni în liniște si-n anvergura lor,

în amintirea cutelor săpate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoară prin semnele de punctuație,

cum strecura prin sedilă bunica brânza:

Asta la om, asta la paseri, asta la porci!

Cuvintele nu-s de aur au de platină,

cuvântul aur fiind atât de scurt,

cât şi apa, cât si cer, cât și aer,

iar cuvântul diamante fiind șlefuit,

ca de aer pasărea zburătoare,

nu zburătăcitoare,

ci cea coborâtoare din soare.

În clepsidrele noastre foșnind a clipe

la timpul trecut,

cuvintele obișnuite seduc,

cele importante trecând

nu în viitor,

ci prin ziceri și combinații

de alte si alte mâini generații.