Alice Valeria Micu (Şimleu Silvaniei, Sălaj, RUMANÍA 1971). Estudios de Filología-Historia en la "Simion Barnutiu" de Simleu Silvaniei. Licenciada en Marketing en la Universidad de Vest "Vasile Goldis" (promoción 2004). Master de la Facultad de Historia y Filosofía de la Universidad “Babeş-Bolyai” de Comunicación Internacional. Su vida ha transcurrido los primeros veinte años en su ciudad natal, después en Cluj, Tăşnad y en la actualidad vive en Zalău, en cuya Biblioteca Judeţeană "Ioniţă Scipione Bădescu" trabaja.
Alice Valeria Micu ya había publicado en la etapa del liceo, en la revista Familia de Oradea, aunque más propiamente su debut lírico se da en las páginas de la revista Caiete Silvane del Cenáculo Literario Silvania del que forma parte. Caietele Oradiei e Impact Cultural de Târgovişte publicaron con antelación textos de su primer poemario. Mecanica Sufletelor (Editura Brumar, 2012) está dividido en seis partes, con más de 60 poemas, cuyos temas abordados son la erosión, el amor, el tiempo, la religión y la muerte.
SEMIVEREDICTO DEL QUERIDO EJERCICIO
uno sólo vive las mitades de los días
mira siempre por encima del hombro
con reflejo de urraca
elige las cosas menudas
y las amontona en la mitad de su existencia
cuando tu mundo se vacía
y las mujeres son todas más jóvenes
las amigas no vuelven
el pasado no hace al presente más vívido
tú con tus mitades de los días
habrías de saber
que la felicidad es un territorio con una sola ley
y la mujer que te escoja
será un todo que mirarás
desde tus eternas mitades
Traducción del rumano al castellano: Pere Bessó
SEMIVERDICT DE DRAGUL EXERCIŢIULUI
unul trăieşte doar jumătăţi de zile
priveşte mereu peste umăr
cu reflex de coţofană
alege lucruri mărunte
şi le înghesuie înjumătatea lui de existenţă
când lumea ta se goleşte
iar femeile sunt tot mai tinere
nu te întoarce prietene
trecutul nu face prezentul mai viu
tu cu jumătăţile tale de zile
ar trebui să ştii
fericirea e o ţară cu o singură lege
iar femeia care te va alege
va fi un întreg la care vei privi
din veşnicele ta jumătăţi
UN CRIMEN TAN ABSTRACTO
la oscuridad respira en tu mejilla
sientes su resuello como un trozo
de hielo con la forma de la Tierra
con los polos aplastados por el calor de mis brazos
ya hace tiempo que no espero las mañanas
camino del brazo del olvido
dos manos sin dedos
en total desequilibrio,
como el eco vibrante
en el vientre del sordomudo.
Muerte, has venido y tenías
mi sonrisa en los labios
te he mirado a los ojos
y he visto cuán sola estoy
en la osamenta hueca me quedó el aliento
como un crimen sin cuerpo
tan abstracto
e indecible
como el sueño.
Traducción del rumano al español: Pere Bessó
O CRIMĂ ATÂT DE ABSTRACTĂ
întunericul respiră pe obrazul tău
îi simţi răsuflarea ca pe o bucată
de gheaţă în forma Terrei
cu polii turtiţi de căldura braţelor mele
demult nu mai aştept dimineţile
merg la braţ cu uitarea
două tălpi fără degete
în total dezechilibru,
precum ecoul vibrând în
pântecul surdomutei.
Moarte, ai venit
şi aveai zâmbetul meu pe buze
te-am privit în ochi
şi-am văzut cât de singură sunt
în oasele goale mi-a rămas sufletul
ca o crimă fără trup
atât de abstractă
şi de nerostit
decât în somn.
AGENDA DEL PAISAJE
hundo mi puño en sus vocales débiles…
ALEX PAUSIDES
(Vamos, aunque no lo quiera hacia lo inhóspito de las aguas derretidas en la escalera de las sábanas. Allí los puchitos de linaza colados en los juegos matinales del jardín o, en las horas nocturnas, al antojo de las pulsiones del vaso. Día a día afilamos los labios de la sed, despojamos las manos del frío, buscamos en la rama el pájaro de la muerte, nos volvemos implacables en la bolsa de las ilusiones, dibujamos jaguares para que muerdan nuestras vestimentas, desnudamos la fe en la oscuridad de los orgasmos, el mismo fluir que a menudo se vuelve huraño, —¿podremos un día liberarnos de esta muerte a pausas, romper las aristas de la desazón, escribir otro poema con los gestos típicos del polen? Para reescribir nuestra agenda de arcilla, necesitamos el sexo de las libélulas, la técnica del balanceo del mar o de la tinta, los tranvías colgando de las esquinas de la madrugada…)
En la bifurcación del collage del semen, las palabras trasegadas del crujir,
la aurora con sus pulsiones diurnas antes que mueran las sábanas:
—Por si hay dudas, ya hemos reescrito la idiotez de la melancolía en todas
sus formas posibles, hemos pintado la intemperie de escaleras.
Hacia sueños que ya no conozco, —miradme— la franela de sal del viento
con sus viejos sótanos de oscuridad.
Aquel grifo de las aguas derretidas, en la pared de la página en blanco,
y el tiempo que se nos muere en nuestras manos;
dentro de qué pan deben cruzar nuestras hambres, sin que las piedras
de las morgues acechen
los segundos del entresueño del tránsito.
La pregunta será siempre la misma. La muerte será la misma muerte, aunque
se disfrace de catedral en nuestras vísceras, aunque el polen extasíe el vuelo.
Ya no aquella agenda paralela sin dentífricos, tampoco el asco.
Sobre el tapiz, las colillas y los sostenes, las edades transpiradas…
Barataria, 11.II.2013
ORDINEA DE ZI A PEISAJULUI
Îmi îngrop pumnul în vocea lui slabă
ALEX PAUSIDES
(Să mergem, chiar dacă nu-ţi doreşti până la neprimitoarele ape topite de scările din pagini. Acolo ţigările cu seminţe de in împrăştiate în jocurile matinale din grădină sau în orele nocturne, după bunul plac al pulsării vasului. Zi de zi ne subţiem buzele de sete, frigul ne cucereşte mâinile, căutăm în ramuri pasărea morţii, ne întoarcem implacabil în sacul cu iluzii, tragem în jaguari ca să muşte din hainele noastre, ne dezbrăcăm credinţa în întunecimea orgasmelor, acelaşi flux care de multe ori devine ursuz - putem într-o zi să ne eliberăm de moartea asta cu pauze, să rupem marginile neliniştii, să scriem un alt poem cu gesturile tipice polenului? Ca să rescriem agenda noastră de lut avem nevoie de sexul libelulelor, de tehnica de balansoar a mării sau de cerneală, de tramvaiele suspendate de colţurile dimineţii…)
La intersecţia colajului seminal, cuvintele răvăşite ale scrâşnetului;
aurora cu palpitaţiile ei diurne înainte ca zorile să moară:
—Sigur că ai îndoieli, tocmai am rescris idioata de melancolie în toate
formele ei posibile, am pictat intemperia scărilor.
În visele pe care nu le mai ştiu —priveşte— flanela de sare a răsăritului
cu bătrânele subsoluri de întuneric.
Acel robinet al apelor topite, în peretele Paginii albe,
chiar timpul ne moare în propriile mâini;
pe dinăuntru pâinea ar trebui să ne cruţe umbrele, dar pietrele
din morgă trag cu urechea la secunzii visului de trecere.
Întrebarea va fi mereu aceeaşi. Moartea va fi aceeaşi
moarte, deşi se ascunde în catedrala viscerelor noastre, deşi
polenul extaziază zborul.
Nu mai suport agenda asta paralelă fără pastă de dinţi, dar şi fără dezgust.
Pe saltea, chiştoace şi sutiene, vârste transpirate.
Barataria, 11.II.2013
Traducere în română de Alice Valeria Micu
No hay comentarios:
Publicar un comentario